Fanii Game of Thrones, nemulțumiți de ultimul sezon. Petiție pentru rescrierea scenariului, publicată online: „Producția merită să aibă un final clar”

Publicat: 16/05/2019, 23:11

O petiție pentru rescrierea scenariului celui de-al optulea și ultim sezon al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” – pentru că producția „merită să aibă un final clar” – a fost publicată online, fiind semnată deja de peste 260.000 de fani, potrivit The Independent.

„Refaceți «Game of Thrones, sezonul 8», cu scenariști competenți”, este titlul petiției, care a fost creată pe 9 mai și, până la ora difuzării acestei știri, a fost semnată de 272.203 persoane.

„Surprinde-mă și fă să se întâmple acest lucru, HBO”, se mai arată în petiție. Numeroși fani au criticat episodul de duminică seară, în care personajul Daenerys Targaryen incendiază King’s Landing.

„Înțeleg că este «GOT», dar nu arunca la gunoi opt ani în care a fost construit un personaj, gândind că ne vei șoca și ne vei lăsa cu gura căscată. Este foarte urât”, a scris un fan.

Alții au fost de părere că producătorii s-au grăbit să încheie serialul.

Episodul final al serialului „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones” va fi difuzat pe 19 mai.

Încă de la lansare, în 2011, „Urzeala Tronurilor” a devenit un fenomen global și cel mai iubit serial din istoria HBO. „Game of Thrones” a primit de-a lungul timpului foarte multe premii, inclusiv 47 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani și un Peabody Award.

Inspirat din seria de romane „A Song of Ice and Fire/Cântec de gheață și foc”, de George R.R. Martin, serialul „Urzeala tronurilor” are o acțiune amplasată într-un ținut fictiv, numit Westeros. Magia, aventurile eroice și elementele fantastice vin în completarea acțiunii din „Urzeala tronurilor”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Ținutele pe care le-am creat la concertele mele sunt unicate". Loredana Groza, despre cele mai...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
×